Tabere in Anglia

TABERE ÎN ANGLIA 2019

 

“Ilinca a crescut în aceste 2 săptămâni ca Făt-Frumos, cât alții într-un an. Aud la telefon o Ilinca maturizată emoțional și cognitiv care și-a dezvoltat abilități sociale într-un mediu multicultural și cosmopolit. Cu oricât de multe eforturi depuse de mine în decursul timpului nu am reușit să îi insuflu o plăcere în a vorbi limba engleză așa cum a căpătat-o acum. E clar că un context natural de tipul “nevoia te învață” își atinge scopul.” Alina

Mânați de aceste cuvinte frumoase și mai ales evadând cu gândul la zilele lungi și luminoase de vară :), am pregătit oferta de tabere pentru vara lui 2019.

Desigur că pentru mulți părinți costurile unui program de vară în străinătate ridică întrebarea legată de eficiența unui astfel de program. Experiența propriilor copii și mărturiile celorlalți părinți care au beneficiat de tabere în Marea Britanie ne îndreptățesc să vă asigurăm de următoarele avantaje unice:

· Îi ajută pe copii să se integreze într-un mediu multicultural, acum și mai târziu. Nu veți găsi niciunde, nici măcar cu ocazia vacanțelor petrecute în familie, un cadru mai autentic pentru exersarea abilităților de comunicare (într-o limbă străinăa), a abilităților sociale și de relaționare cu alte persoane, ținând cont de backround-ul cultural și național al fiecăruia.

· Copiii pot experimenta un nou cadru de învățare, acesta fiind de multe ori primul contact în direcția aplicării pentru continuarea studiilor în străinătate.

· Varietatea și complexitatea cursurilor și activităților îi va surprinde plăcut pe copii, aceștia beneficiind de baze materiale excepționale chiar în incinta unor renumite colegii sau universități.

· Cursurile de limba engleză sunt susținute de către profesori cu calificări internaționale pentru predarea limbii engleze, calitatea acestor programe fiind recunoscută de British Council prin inspecțiile efectuate periodic.

Toate acestea se pot întâmpla având un feedback permanent din partea reprezentantului nostru, însoțitorul grupului de copii, lăsând totodată acestora sentimentul de relaxare și independență.

Vara lui 2019 aduce pentru copiii din English Kids Academy cu vârsta mai mare de 9 ani, programe unice în România și Marea Britanie. În continuare vă rugăm să găsiți toate informațiile necesare înscrierii, prioritate având membrii asociației.

 

Vezi aici Ofertă tabără UK 2019

Share the British Experience with English Kids Academy!

solicita-informatii-tabere

Galerie Tabere 2008,2009,2010 -> Salisbury2011,2012 -> Tavistock