Hold my hand and make it happen

Riscurile din spatele agreabilității la copii

Ce profesor nu iubește copiii conștiincioși, mereu participativi și binevoitori, copiii care nu își exprimă dezacordul față de școală prin comportamente nedorite? Părinții răsufla ușurați și cred că se află printre norocoșii care nu trebuie să gestioneze conflicte repetate cu copiii lor. Atunci când copilul se opune implică un efort din partea adultului să îl convingă, să îl tempereze sau să negocieze cu el. Pe când o atitudine compliantă din partea copilului poate face ca totul să curgă. Ceea ce uităm, însă, este că în perioadă sa de formare copilul are nevoie să își antreneze mai multe atitudini față de lume astfel încât să plece echipat în viață. Agreabilitatea este doar un un tip de răspuns, iar agreabilitatea extremă este un răspuns periculos. În timp, acest mod de interacțiune cu lumea devine o trăsătură de personalitate.

Riscul pentru un copil cu un nivel mare de agreabilitate este să se piardă pe sine.

Acești copii sunt încă de mici buni observatori ai emoțiilor celorlalți. Învață să citească rapid chiar și la nivel nonverbal nevoile celuilalt și încearcă să le îndeplinească. Atenția lor se duce atât de mult în exterior încât pierd treptat contactul cu interiorul lor și ajung să se definească doar prin imaginea lor în lume. Intră apoi într-un cerc vicios în care, din dorința de a-și menține imaginea, ajung să se comporte într-un anumit fel, așteptat de ceilalți. Până la un anumit nivel, agreabilitatea are un rol important în socializare și adaptabilitate. Copiii învață cum să se facă plăcuți și acceptați de cei din jur având anumite comportamente. Până la vârstă de 3 ani (reprezentativă pentru intrarea în colectivitate), copilul învață să devină social. Este o o perioadă crucială în care se poate dezvolta agreabilitatea. Dar când nivelul său este depășit, iar a face pe plac celorlalți atârnă mai mult decât a-ți urma nevoile interioare, apare riscul deconectării de sine.

Riscul de a fi exploatat în viitor

În medie sunt mai multe femei agreabile și mai mulți bărbați dezagreabili, iar acest lucru se bazează atât pe un factor biologic cât și unul, foarte mare, cultural. Fetițele sunt educate în acest spirit al compasiunii, în timp ce băieții orientați către competitivitate. Dar indiferent de sex, atunci când copilul este încurajat să se dezvolte foarte agreabil, el va deveni un adult ușor de manipulat și exploatat atât în relații familiale cât și în relații profesionale. În interacțiune cu un șef dominant sau manipulator, el va avea tendința să dea tot ce-i mai bun până la epuizare. Sigur ai întâlnit în jurul tău astfel de adulți care nu pot spune “Nu”, care nu își exprimă nemulțumirile sau opiniile diferite în relație cu o personalitate mai puternică. De aici și până la nefericire și lipsă de control asupra propriei vieți este doar un pas. Înainte să insiști către copilul tău cu mesaje ca ”Te rog să nu o superi pe doamna!”, “Trebuie să fii politicos!” sau “Nimeni nu o să se mai joace cu tine dacă nu împarți!” reflectează puțin la efectul acestor îndemnuri în viața să de adult. Ele se transformă în propriile sale credințe care nu fac altceva decât să îi împiedice exprimarea liberă.

Copilul agreabil nu se antrenează în a face față conflictului

Având mereu o grijă deosebită să evite situațiile conflictuale, copilul foarte cooperant va rămâne într-o zonă de confort social și va învăța că e cel mai bine să fie “drăguț” cu ceilalți. Însă conflictul are și aspectele sale pozitive. În timpul conflictului copilul se separă de credințele sau opiniile celuilalt, își măsoară forța, se exprimă pe el, își spune adevărul interior, învață să negocieze, să își controleze reacțiile impulsive sau să folosească conflictul în scopul găsirii de soluții creative. Pentru ca toate aceste procese să se desfășoare și să fie dezvoltate e nevoie de un lucru foarte important: o situație conflictuală reală, datorită intensității emoționale pe care aceasta o poartă. Cel mai bun training pentru aceste lucruri are loc în familie, încă din perioadă crizei de personalitate (în jurul vârstei de 2 ani) și apoi se continuă în școală (în cazurile fericite în care profesori maturi știu cum să se folosească de situațiile din clasă). Copilul învață să devină dezagreabil cu un scop (nu mă refer aici la un comportament neplăcut rezultat de lipsa de educație), să aibă curajul să spună celorlalți în față adevăruri neplăcute și să spună un “Nu” ferm atunci când este nevoie.

Dupa câțiva ani de experiență în lucrul cu profesori, majoritatea femei, observ cum cea mai mare dificultate pe care o întâmpină la clasă este să manifeste fermitatea (mă refer la cea sănătoasă aici). Este oare o frică de dezagreabilitate pe care o transmitem mai departe copiilor?

Atunci când părinții descoperă că au un copil combativ și opinant, prima ingrijorare este cum se va descurca oare la școală? Cum va fi văzut de către profesori și ce efect poate avea asta asupra notelor sale? Și treptat incep sa îi tempereze atitudinea și poate chiar să o constrângă. La mulți părinți apare frica de a lăsa această latură a copilului să se dezvolte pentru că nu se va integra în societate. Vrem să creștem copii pentru societatea de acum sau pentru societatea pe care o vor crea chiar ei în viitor? Într-adevăr, ar fi inteligent să își dea seama că un profesor poate fi prea imatur pentru a primi opinia sa directă și aici intervine adaptabilitatea. Dar de aici până la a generaliza “La școală trebuie să fii cuminte” este un salt periculos.

În definitiv totul se reduce la munca ta de părinte în a echilibra cele două extreme astfel încât dacă ai observat tendința copilului tău de a fi mai mult agreabil să îl provoci la conflict și să nu te mulțumești cu “cumințenia” lui și invers în cazul unui copil dezagreabil să îl faci atent la emoțiile și nevoile celorlalți și poate chiar să îi ceri să facă lucruri pentru alte persoane. De multe ori apare o divergență de opinii între cei doi părinți: mamă orientată către compasiune și acceptare socială iar tatăl către combativitate și provocare socială “să învețe să se lupte”. Iar acest lucru îi aduce într-un punct de conflict chiar pe părinți. Ei uită că sunt două resurse la fel de importante în viața copilului și că ambele direcții sunt benefice în dezvoltarea sa.

LASĂ UN COMENTARIU

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proiect dezvoltat de End Soft Design