Autor: Alina Porumboiu

Rețete de creștere a copiilor

O dată cu dezvoltarea parenting-ului se dezvoltă și un subiect ușor parazit și anume a oferi rețete de creștere a copiilor. Ce trebuie să faci sau ce nu trebuie să faci cu copilul tău, de parcă dezvoltarea umană ar fi ceva geometric unde poți ajusta câțiva centimetri mai la stânga sau la dreapta. În definitiv răspunsul este mereu la tine. Tu ești singurul care petrece ore întregi cu o întrebare despre copilul tău (sunt, desigur, și excepții), devenind asfel expertul în acea situație specifică. Primind rețeta, îți este luată, de multe ori, șansa de a-ți antrena gândirea cauzală, logică, creativitatea în soluții sau chiar înstinctul de părinte. Sfaturile specialiștilor ar trebui să funcționeze doar ca și unelte pentru tine, din ele să îți selectezi informația cu cel mai înalt grad de validitate și apoi să o testeazi. Parenting-ul este un proces de încercare și eroare continuu. Poți rămâne în zona de confort, unde faci doar ceea ce ți se spune sau citești în cărți ori ai putea să pășești într-o zonă de provocare testând lucruri noi și astfel să îi oferi copilului tău un exemplu de curaj.

Dezvoltarea umană este un proces dinamic. Copilul se schimbă de la o lună la alta, de la un an la altul și de la o generație la alta, iar cercetarea în acest domeniu avansează rapid. De aceea, rețetele nu își au locul ci este mai mare nevoie ca părintele să devină independent pe cât mai multe direcții. În cadrul sesiunilor de consiliere, primesc frecvent întrebări de genul “Ce mă sfătuiești să fac?” “Cum este mai bine?” “Sotul meu nu este de acord cu mine, tu ce părere ai, cine are dreptate?” Este foarte tentant să oferi dar și să te agăți de un sfat. Cu cât răspunsul este mai direcțional cu atât dezvoltă mai puțin capacitatea ta de a experimenta cu curaj acest rol și îți crește nesiguranța și dependența de alții.

Lupta este desigur din ambele direcții. Pentru unii părinți este de preferat să mai plece uneori urechea și la ceea ce spun specialiștii și să renunțe măcar uneori la “știu eu mai bine” pentru a cuprinde aspecte emoționale sau cognitive ale copilului la care nu s-au gândit până atunci. Nu la această cunoaștere rigidă mă refeream mai sus, ci, atunci când te-ai informat și ai citit despre tot felul de curente în educație, pe unele le-ai integrat iar pe altele doar le-ai înțeles și la un moment dat pare că nici una dintre scheme nu se mai aplică. În ciuda eforturilor tale de a face exact cum scria la carte, copilul tău tot nu reacționează așa cum te așteptai. Dar dezvoltarea lui nu este geometrică, nu încape într-o formulă matematică: dacă îl ascult și îl țin în brațe și îl las să plângă atunci când are nevoie va fi un copil echilibrat.

Rezultatul poate fi unul imprevizibil, iar asta nu înseamnă că am eșuat în a fi părinte. Desigur că toate cele de mai sus sunt comportamente dezirabile, dar mai e nevoie de ceva, mai e nevoie de prezența și vigilența ta. Iar din această prezență apare observația, capacitatea de a-ți privi copilul cu o minte curioasă “ Oare de ce face asta acum? “ Și fără a te crampona de un răspuns imediat, fără a-l consideră un puzzle ce trebuie imediat rezolvat să cauți în ține întrebarea cea mai potrivită care să îți ghideze apoi răspunsul. De cele mai multe ori răspunsurile specialiștilor par atrăgătoare tocmai pentru că ne oferă cauzalitatea, acel “De ce”. Însă ele pot reprezenta doar ipoteze mai mult sau mai puțin valide. Relația ta directă cu propriul copil, acolo unde pot lua naștere cele mai multe momente de învățare, este unică. Chiar dacă învățăturile sunt general umane, canalul este doar al vostru. Uneori poate fi unul emoțional format din lacrimi, exprimarea emoțiilor, empatie sau conflict. Alteori canalul este logic și prin explicații repetitive, cu răbdare, copilul înțelege iar tu îl înțelegi pe el. În alte familii canalul este pur kinestezic, mângâiere, masaj, ținut de mână, fără prea multe cuvinte. Lucrând la acest canal, pentru a-l descoperi, pentru a-l întreține și cel mai important, pentru a-l curăța atunci când este cazul poate fi mai valoros decât cel mai bun sfat primit din exterior.

Până la urmă, ne dorim un singur lucru: să creștem copii care deveniți adulți se vor simți valoroși pentru ei înșiși și pentru lumea în care trăiesc. Din această viziune extinsă, călăuza ta cea mai importantă îți sunt propriile valori pe care le vei transmite mai departe. Reflectează la o listă de valori umane pe care vrei să îi le transmiți și de fiecare data când te simți prins în comportamente dificile, situații problematice sau dileme revino la întrebarea: Ce sens are asta pentru în devoltarea lui? Soluția la care mă gândesc va împăca oare cele două relații el cu el și el în lume?

About Author

Related posts