Autor: Alina Porumboiu

Care este noul trend în educație?

“Copilul învață prin explorare liberă tot ceea ce are nevoie”.

Când, în sfârșit credeai că te poți relaxa, lăsând copilul să descopere singur lumea înconjurătoare, specialiștii vin să te provoace din nou: decenii de studii au demonstrat efectul pozitiv pe care implicarea părinților îl poate avea asupra rezultatelor copilului în ceea ce privește învățarea și succesul academic (Faires s.a., 2000; Hara & Burke, 1998).

  1. Ne bucurăm de perioade în care accesul la informații referitoare la cum învață copilul și dezvoltarea creierului sunt tot mai accesibile pentru părinți. Științele educației conlucrează cu neuroștiintele pentru a ne oferi o perspectivă tot mai complexă asupra eficienței în învățare.
  2. Cunoaștem deja că fiecare copil are un stil propriu de învățare pornind de la un profil senzorial unic (cum l-a înzestrat natura să perceapă lumea înconjurătoare) și că inteligența este de cel puțin 8 tipuri, rezultând variate feluri de a fi “inteligent”.
  3. Copiii de astăzi pot avea acces la evaluări complexe sau la programe special create pentru a spori șansele lor școlare. Și bineînțeles că nu mă refer aici la toți copiii și la egalitatea șanselor, ci la cât de departe a ajuns știința educației să sprijine dezvoltarea cognitivă a copilului, direcție ce va continua să evolueze.

Ei bine, care este următorul ingredient ?

Implicarea activă a părintelui în procesul de învățare a copilului de la naștere și până la 18 ani

“Un task nou? Dar este prea mult!”

Ei bine, să spunem că este în primul rând o schimbare de perspectivă.

Da, acest lucru implică efortul părintelui de “a-și intelege” copilul și din alte perspective:

  1. cum anume se produce învățarea în cazul său,
  2. cum memorează și transferă cunoștințele în viața de zi cu zi,
  3. ce înseamnă mediu stimulativ potrivit vârstei și nu în ultimul rând,
  4. cum își menține copilul atenția concentrată pe un anumit domeniu o perioadă mai lungă de timp.

Nu, asta nu înseamnă că va trebui să ne apucăm cu toții să studiem psihologia sau pedagogia ori să devenim doctori în educație.

Așa cum, pentru a ne îngriji cât mai bine de sănătatea fizică a copilului, nu am început să studiem medicina. Ci ne-am luat câteva repere (culoare, temperatura pielii, tonus) și am început să îl observăm cu atenție, să testăm acele elemente ce îl fac mai rezistent și să învățam de la specialiști cum să ne tratam copilul în anumite situații. Am învățat ce se întâmplă cu sistemul lui respirator ori cu cel digestiv în anumite condiții și foarte important, atunci când a crescut, l-am învățat pe el să se îngrijească singur.

Crezi că există vreo legătură între sănătatea fizică și performanță în învățare? La urma urmei, creierul este un organ și el, despre care știm prea puține.

Primul ingredient, necesar încă de la naștere, este observația: ne observăm copiii cum de la o zi la alta învață lucruri noi, observăm ce preferințe au în interacțiunea cu mediul și care este stilul de învățare potrivit.

Și nu, nu îi observăm într-un mod contemplativ, pasiv, în spatele camerelor de fotografiat. Ci, asemeni unui specialist, creionăm în mintea noastră profilul cognitiv- emoțional al copilului nostru: este un copil sensibil, sociabil, perseverent ori exploziv.

Ar fi minunat să ne păstrăm acest obicei de observatori și mai târziu, atunci când adolescentul din fața noastră face lucruri pe care le considerăm neimportante, dar care ne pot oferi atât de multe informații cu privire la interesele sale.

About Author

Related posts