Natura, o profesoară de excepţie pentru copilul tău

Autor: Ilinca Stroe

Pădurea. Copilul o ia înainte pe cărare. Silueta lui subţire, pe picioare parcă prea fragile, se topeşte printre trunchiurile zdravene, impunătoare ale copacilor, cu frunzişul lor des, umbros. Iar ţie ţi se strânge inima. Lasă-l: lasă-ţi copilul să meargă puţin singur prin pădure. Să încerce cu vârful piciorului rezistenţa crenguţelor de pe cărare, să le asculte pocnetul când greutatea lui, aşa mică, totuşi le frânge. Să se lase pe vine şi să cerceteze cu ochii o scorbură în care cine ştie ce creatură a pădurii şi-ar putea avea lăcaşul. Să îşi afunde mâinile în covorul afânat de frunze uscate şi să şi le retragă pline, urmărind cum i se scurg printre degete lăsând gâzuliţe speriate în urmă, în palmele acum pudrate cu granule de pământ. Să ajungă la un pârâu şi să socotească din ochi, dar şi pe-ncercatelea, cu piciorul, pe ce bolovani poate să păşească ca să-şi ţină echilibrul, de ce ciot să se agaţe ca să reuşească să se cocoaţe până în vârful văioagei. De unde să te strige, să-ţi facă încântat cu mâna şi să rămână apoi câteva momente singur, tăcut, în picioare, cu urechile ciulite – un Om în Natură.

Copiii îşi petrec cea mai mare parte din timp în săli de clasă, în maşină, autobuz sau metrou, într-o încăpere (adesea de apartament de bloc) şi, pentru relaxare, în faţa ecranului TV, captivaţi de ecranul computerului sau aplecaţi asupra ecranului de smartphone. Betonul, cimentul, asfaltul, sticla, plasticul, cauciucul, aluminiul, cuprul, staniul, siliciul, cromul, litiul, tantalul, mercurul, nichelul… – acestea sunt elementele care constituie „mediul înconjurător” zilnic al unui copil obişnuit, azi. În aşa măsură încât încă din 2005, odată cu apariţia volumului „Last Child in the Woods”, de Richard Louv, experţii în psihologia copilului discută îngrijoraţi despre „tulburarea de deficit de natură” la copii, cu simptome precum lipsă de concentrare, anxietate, stres, iritabilitate, obezitate, astm, hiperactivitate, lipsă de vitamina D.

Cum se previn şi/sau contracarează astfel de manifestări negative? Printr-o simplă „doză de natură”. În parc, pe lângă oraş sau la ţară. O oră sau un weekend. Nu vă gândiţi că nu aveţi timp. Nu vă convingeţi că a-l trimite pe copil la meditaţii la fizică sau la germană este mai important decât a organiza o mică escapadă în Herăstrău sau la pădure. Nu este: o cantitate impresionantă de cercetări recente dovedesc că o „doză de natură” determină obţinerea de rezultate şcolare mai bune, potenţează performanţa academică a copilului. O doză de natură” este cel puţin la fel de importantă ca o lecţie sau o meditaţie la cea mai importantă materie.

Când copiii petrec timp în natură,

– se eliberează de stres;

– îşi îmbunătăţesc puterea de concentrare;

– devin mai interesaţi şi mai implicaţi;

– îşi dezvoltă fizicul şi se menţin în formă;

– îşi formează capacitatea de auto-disciplinare (de exemplu, stăpânirea impulsurilor);

– capătă motivare intrinsecă (cea care asigură interesul durabil pentru învăţare).

Este, aşadar, dovedit că între natură şi învăţare există o relaţie de tip cauză-efect. Nişte beneficii la fel de semnificative ale „dozei de natură” ţin însă de dezvoltarea personală a copilului. De exemplu, în joaca cu aşa-numitele „părţi disparate” ale naturii (beţe, pietre, frunze, bulgări de pământ) nu există nici „al meu” versus „al tău”, nici „jucării pentru băieţi” versus „jucării pentru fete” – copiii le împart în mod firesc şi liber, scornind laolaltă, spontan, o sumedenie de jocuri cu ele. Nu doar creativitatea şi inventivitatea sunt impulsionate aici, ci şi relaţionarea ca de la egal la egal cu genul opus sau formarea de legături de încredere, parteneriale între tovarăşii de joacă ce construiesc ceva împreună (căsuţa din copac, puntea peste pârâu, cuibul pentru păsări, etc.) – pe scurt, depăşirea diferenţelor care divid, a barierelor socio-culturale.

Astfel, „doza de natură” ne înzestrează copilul cu anumite trăsături de caracter, de la generozitate la îndrăzneală şi încredere, pe care doar şcoala, altminteri, cu greu le-ar putea insufla. Mai presus de toate acestea, însă, „doza de natură” îl ajută pe copil să îşi formeze o legătură sufletească cu Natura. Să reintre în contact cu eul lui profund firesc, să regăsească ceva din „ADN-ul” său ancestral de vânător-culegător, să re-simtă o apartenenţă incomparabilă, ca magnitudine, cu oricare alta de tip social: apartenenţa la Fire, armonizarea cu elementele ei. „Doza de natură” ne dăruieşte copiii cu o dimensiune spirituală de care orice fiinţă omenească sănătoasă şi integră are nevoie.

S-a făcut toamnă. Înainte ca natura să-şi lepede de tot podoabele şi se retragă în sine pentru a-şi reface forţele, cum e rostul iernii, scoateţi-vă copilul în natură. Lăsaţi-l să se plimbe printre arbori. Să-şi răsfeţe (şi înveţe) simţurile cu ocrul şi auriul toamnei, cu mirosul pământului stropit de ploaia de octombrie, cu cri-cri-ul nostalgic al greierilor, cu asprimea plăcută a scoarţei de copac.

Iar dacă vreţi ca plimbarea respectivă să aibă un scop educaţional explicit, stabiliţi cu copilul următorul exerciţiu: „Plimbă-te singur/ă 5 minute. Apoi întoarce-te la mine şi povesteşte-mi despre

– un sunet care te-a făcut atent/ă,

– un miros pe care l-ai perceput,

– ceva ce ţi-a atras privirea,

– un gust pe care l-ai simţit,

– ceva ce ai atins şi senzaţia pe care ţi-a produs-o.”

Surse:

<https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2019.00305/full>

<http://www.tierraenlasmanos.com/efecto-naturaleza-en-ninos-cambios-beneficios/>

<https://childmind.org/article/why-kids-need-to-spend-time-in-nature/>

About Author

Related posts