[:ro]

Sfatul pe care majoritatea psihologilor îl oferă în relația părinților cu copiii lor este: “Fiți sinceri!“.

A-i spune copilului adevărul înseamnă a construi o relație bazată pe încredere de la cele mai simple promisiuni la idei despre viață. Dar, înainte de orice, e nevoie să ne clarificăm propriul adevăr. Și pentru a nu fi luați prin surprindere, a face curățenie din când în când în propriile credințe și idei este responsabilitatea oricărui părinte.

Poți începe cu întrebarea “Ce cred eu despre Moș Crăciun?”, lăsând la o parte  experiențele mai mult sau mai puțin dezamăgitoare din copilărie.

La un nivel foarte abstract, Moș Crăciun, asemeni multor personaje mitice, întruchipează un set de valori pentru care oamenii au nevoie de o figură concretă și o poveste. Așa cum în absența cuvintelor nu am putea gândi, la fel în absența imaginilor nu am putea crede: a crede că aceste valori pot exista în fiecare om, la cel mai înalt grad și a-ți dori să le sădești continuu, inclusiv în interiorul propriului copil.

Dar haideți să facem o lista a caracteristicilor lui Moș Crăciun: blândețe, bunătate, curiozitate, atenție orientată către ceilalți, jovialitate, dărnicie, înțelepciune, modestie. Cu siguranță se mai pot adăuga și altele.

După cum bine ai descoperit, a spune adevărul uneori este o artă. Iar în cazul copiilor, cel mai important lucru de luat în calcul este nivelul lor de dezvoltare.

Astfel, unui bebeluș nici nu este nevoie să îi introduci un astfel de personaj, deoarece el simte deja spiritul sărbătorii prin trăirile părinților săi. Nu e de mirare că majoritatea bebelușilor plâng atunci când un bătrân cu barbă albă și îmbrăcat în roșu îi ia în brațe. Este un străin înfricoșător pentru ei. Mă întreb totuși de ce adulții simt nevoia să insiste.

Atunci când copilul mai crește, gândirea sa devine magică, o lume a super-eroilor și a zânelor. Iar gândul de a-l întâlni pe Moș Crăciun în realitate le provoacă în egală măsură entuziasm și teamă. Până la 3-4 ani ceea ce este în imaginar, există și în realitate. Deci, Moș Crăciun există, iar aceasta este perioada ideală pentru a-i citi povestea Moșului.

Copilul mai crește puțin și devine tot mai vigilent la detalii ce l-ar putea da de gol chiar și pe actorul perfect. Mintea lor de detectivi, antrenată prin jocuri ale realității, începe să își pună întrebări. Aceste întrebări nu ar trebui să ne încurce, ci să ne bucure, fiind un semn al evoluției. În loc să depunem tot mai mult efort în a le construi o poveste și mai veridică despre Moș, am putea să îi conducem către trăsăturile lui interioare.

“Moș Crăciun oferă din dărnicia și bunatatea sa și altor oameni. Așa cum tu te joci de-a doctorul pentru a deveni poate la un moment dat un bun doctor, la fel unii oameni interpretează acest rol pentru a deveni în interiorul lor un Moș Crăciun adevărat.”

De la an la an putem adăuga întrebări noi :

“Cum ai putea fi tu Moș Crăciun? Pentru cine? Cum crezi că se simt copiii atunci când primesc daruri? De ce crezi că Moș Crăciun nu vrea sa se dezvăluie?

Astfel, curiozitatea copilului este folosită în scopul creșterii sale și nu blocată într-o poveste predefinită. Copilul își desprinde atenția de la personajul Moș Crăciun și se îndreaptă către emoția dăruirii sau primirii unui cadou, iar mintea lui se deschide pentru a-și construi treptat propria poveste.

Pentru copiii și mai mari poate fi explorată întrebarea “De ce crezi că este important să nu furi magia copiilor mai mici, spunând că nu există? Ce înseamnă să fii ajutorul lui Moș Crăciun?

Vino în întâmpinarea copilului tău cu întrebări exploratorii și vei observa cum în fiecare an mintea lui poate cuprinde tot mai mult, până ce va înțelege conceptul abstract de “valoare” și lasă-i mereu puțină magie, puțin necunoscut, așa cum până și adulții au nevoie.[:]

About Author

Related posts