Eh, what`s up, doc?

Frustrarea la copilul mic

Frustrarea este o stare ce apare atunci când nu poți opri sau controla un lucru ce îți provoacă neplăcere. Nu lucrul în sine este frustrant, ci incapacitatea de a face ceva în privința lui. Și cum în primele luni independența copilului în a controla mediul este destul de redusă, și frustrarea poate să apară des. Neplăcerile despre care vorbeam pot veni din interior (o stare fiziologică) sau din exterior (prea cald în cameră), iar copilul nu le poate identifica sursa, cu atât mai puțin să le comunice sau să ceară o schimbare.

Dacă grimasele sau scâncetele ar fi înlocuite de cuvinte, munca noastră ar fi cu mult mai ușoară. Însă este important să folosim ceea ce avem la îndemână – manifestarea bebelușului.

  1. Un prim pas ar fi acela de a identifica corect și cât mai precis sursa de frustrare a copilului, observând reacția lui imediată și făcând mici schimbări sau ajustări pentru a observa îmbunătățiri.

Acest lucru se întâmplă în relația dintre părinte și copil încă de la naștere. Însă, dacă la început sursele de frustrare sunt limitate și clare, pe măsură ce copilul crește și preferințele lui devin tot mai complexe. De exemplu, atunci când este îmbrăcat nu îi place să îi treacă bluzița peste față pentru că îi acoperă ochii și nu este pregătit, pentru că îl deranjează la năsuc etc.

Chiar dacă am identificat sau nu cu exactitate ceea ce îl supără, un pas următor este acela de a-i comunica faptul că este înțeles (prin cuvinte, tonul vocii sau gesturi ce definesc stări). A arăta empatia îl ajută pe copil să treacă mai ușor peste supărare. O încercare a părinților în aceste cazuri este de a-i distrage atenția copilului de la ceea ce îl supără și a diminua timpul de frustrare cu ajutorul jucăriilor sau a sunetelor. Însă acest lucru nu îi va dezvolta o rezistență crescută la frustrare și o gestionare cât mai sănătoasă, ci un comportament evitant.

  1. Investighează cu copilul tău ceea ce îl deranjează

Investighez apoi împreună cu copilul ceea ce îl supară: îi pun întrebări folosindu-mă de gesturi și localizând părțile corpului deranjate, indic către obiectele ce ar putea să îl frustreze și îl implic astfel în comunicarea despre ceea ce îl deranjează. (Atenție, nu mă refer aici la situațiile în care este nevoie să acționez urgent, aceea nu este frustrare, ci poate fi o durere foarte mare). Observ aici detalii – ca de exemplu modul în care degețelele se strecoară în mâneca bluziței și întreb despre ele.

  1. Învață-l să își comunice frustrarea

Chiar dacă mi-am dat seama, nu ofer imediat soluția, ci îl invit pe copil să comunice altfel frustrarea decât plângând: folosesc gesturi sau tonul vocii pentru “ce este?”, “ce te supară?”, “ai vrea să te mai joci o dată?”. Timpul pe care îl aloc comunicării este important să nu fie tensionat sau anxiogen pentru că l-am auzit pe copil plângând, ci este un moment de siguranță, calm, stăpânire de sine pentru a-i transmite mai departe copilului toate aceste lucruri. Și cel mai important pentru beneficiul comunicării sub orice formă este să descoperi ceea ce îl frustrează.

  1. Explorați împreună soluții la problemă

Dacă descoperim împreună că motivul supărării a fost o activitate de schimbat, îmbrăcat, băița, mâncat, renunț la obiectivul de a îndeplini această activitate imediat și dau puțin timp pentru a explora modalități noi în care să putem face asta. Sunt activități pe care copilul le face mult prea des pentru a nu le transforma în ceva plăcut și a nu reduce frustrarea. Putem adăuga apoi cântecele, povești sau personaje care fac același lucru, dezvoltând astfel activitatea într-un moment de joacă și comunicare. Dar,  așa cum spuneam mai sus, nu pentru a distrage atenția copilului de la ce se întâmplă, ci pentru a-l implica tot mai mult și a-l invita să comunice tot mai clar ceea ce are nevoie.

  1. Orientați-i atenția catre emoțiile sale și nu încercați să îl convingeți că nu este chiar atât de rău să continue activitatea.

De asemenea, copilul se va simți respectat atunci când ne oprim din ceva ce nu îi place și vorbim despre asta fără a ne urmări interesul în pofida dorinței lui. El va învăța să acorde importanță stărilor lui interioare și chiar dacă nu va cunoaște la început denumirea lor, prin atenția deosebită pe care o acordăm fiecărei emoții în parte și prin numirea și semnalizarea ei, copilul va dezvolta treptat inteligența emoțională atât de utilă în zilele noastre.

LASĂ UN COMENTARIU

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proiect dezvoltat de End Soft Design