Hold my hand and make it happen

Drumul spre succes pornește de la vârsta cea mai fragedă

Autoreglarea este un concept tot mai întâlnit în psihologie, dar și o abilitate tot mai râvnită de părinți când vine vorba de proprii lor copii. Autoreglarea, ca și autocontrolul se învață și de aceea “Stai cuminte!”, “Stai liniștit!” se dovedesc a fi replici complet ineficiente. Deoarece întrebarea legitimă a copilului este “Cum să fac asta?“. Adulții din jurul copilului, din mediul familial sau cel educațional, au rolul de a se poziționa asemeni unei schele de suport ce susține construcția până la finalizarea ei, sau până ce copilul devine autonom în autoreglare și autocontrol.

Dar de ce este autoreglarea atât de importantă?

Cu siguranță ai întâlnit în jurul tău persoane inteligente și cerebrale, dar care nu își pot urmări scopul sau nu se pot concentra pe un singur lucru, care nu se pot opri din obiceiuri nesănătoase sau nu își conduc viață conform valorilor proprii, facând lucruri iraționale pe care apoi le regretă. Datorită acestor discrepanțe între ceea ce își doresc și ceea ce fac, ajung de multe ori să fie dezamăgiți de propria persoană. Ei bine, ceea ce nu funcționează foarte bine în aceste situații este bordul de control al “navei”. Poziționat anatomic în lobul prefrontal, el este responsabil de trei funcții importante: memoria de lucru, flexibilitatea mentală și autocontrolul, numite și ”Funcții executive”.

Copilul nu se naște cu aceste abilități, dar se naște cu potențialul de a le dezvolta. El poate învață de la adulții din mediul său cum să își controleze propriile impulsuri, cum să își amâne dorințele, să planifice sau să ia în calcul consecințe, încă de timpuriu. Foarte mulți copii considerați inteligenți eșuează în a se adapta la situații de viață diverse datorită lipsei de autocontrol sau de concentrare. De multe ori se creează o confuzie între abilitatea dintr-o anumită arie școlară (este bun la matematică) și maturitatea funcțiilor executorii.

 

Copiii au nevoie să își antreneze funcțiile executorii pentru lumea în care vor trăi.

Datorită “traficului” tot mai intens de informații la care copilul este nevoit să facă față, dezvoltarea funcțiilor executive va permite copilului să rețină și să lucreze cu informația, să își concentreze atenția, să elimine distractorii și să jongleze cu concepte diferite. Îl va ajuta în a-și construi un scop luând în calcul atât propriile nevoi, cât și ale celorlalți și în a-l urmări făcând față suprastimulării mediului înconjurător. Sună ideal: un copil care refuză să se joace un joc atractiv pe tabletă pentru încă o oră rutinieră de pian, dar este posibil.

 

Tipuri de activități ce sprijină dezvoltarea funcțiilor executorii și autoreglarea la copii: 

 

Pentru 0-3 ani

Orientarea atenției la bebeluși cu ajutorul vocii, a obiectelor sau a mișcărilor lente este realizată de fiecare părinte, în mod intuitiv, prin joc. În absența acestui tip de stimulare, copilul va fi atras în mod aleatoriu de stimuli puternici din mediu fără a-și antrena fixarea atenției.

Atunci când un copil mic urmărește cu atenție un cântecel sau o rimă, asteptand cu nerăbdare finalul surprinzător, el practică autocontrolul, inhibându-și reacțiile de bucurie până la momentul potrivit.

Jocurile ce implică ascunderea unor părți ale corpului (față) sau obiecte, pe lângă rolul lor cunoscut de a dezvolta permanența obiectului la bebeluși, îi ajută și să își regleze starea de tensiune interioară rămânând concentrați pe scop. Pentru copiii mai mari, ascunderea unui obiect mic sub un unul dintre paharele întoarse sprijină memoria de lucru, fiind nevoiți să urmărească și să țină minte locurile unde obiectul a mai fost.

Memoria de lucru mai este antrenată și prin imitarea unor tipare. Așezând mărgeluțele colorate într-o anumită ordine, poți cere copilului să țină minte ordinea și să o reproducă. Cântece cu mișcări variate le solicita memoria motrică, dar și autocontrolul corporal. De asemenea, atunci când sunt nevoiți să stea nemișcați pentru câteva secunde ei practică inhibarea tendinței de a se mișcă continuu și a impulsivității.

Simpla conversație cu un copil mic îl poate provoca în a-și menține atenția concentrată, adresând întrebări cu un grad de dificultate din ce în ce mai mare. Vorbind despre emoții, copiii căpăta vocabularul necesar pentru a-și recunoaște propriile stări, a-și inhiba pentru moment comportamentul impulsiv și a caută soluții alternative.

 

Pentru 3 – 7 ani

Dacă până acum copilul tău a preferat jocul individual, începe treptat să coopereze prin joc, să dezvolte idei mai complexe, jocurile lui au un scop și un set de reguli ce îl ajută să își urmărească un obiectiv și să țină sub control impulsurile ce l-ar distrage de la acel joc. De asemenea, copiii încep să își ofere feedback și să își regleze comportamentele reciproc, în cadrul mediului social.

Pentru a susține jocul imaginativ al copilului e nevoie să îi spui povești și să îi furnizezi idei cât mai variate, reale sau imaginare. Apoi copilul poate decide ce vrea să se joace, planifica, își organizează materialele și cel mai important își menține o flexibilitatea mentală față de planul inițial, atunci când jocul nu iese așa cum și-a propus. Jocul imaginativ de grup implică activarea unor abilități sociale și rezolvarea unor probleme în grup.

Crearea poveștilor compuse (fiecare membru al familiei adaugă câte o propoziție la o poveste) îi ajută pe copii să urmărească cu atenție firul poveștii, să găsească conexiuni logice sau amuzante și să lucreze în echipă.

Puneți în scenă o melodie, astfel încât copilul va trebui să asculte un cântec, să mimeze versurile și să mențină ritmul muzicii concomitent. De fiecare dată când sarcinile fizice și cognitive se întrepătrund, memoria de lucru, atenția concentrată și autocontrolul sunt puse la treabă.

Atunci când ne jucăm jocuri de tipul board-games sunt antrenate foarte multe funcții cognitive: copilul este nevoit să își aștepte rândul, practicând autocontrolul, să planifice, să anticipeze, să retină mișcările celorlalți, să își construiască strategii de joc.

 

Pentru 7 – 12 ani

La această vârstă copii au nevoie de provocări cognitive sau fizice tot mai mari, căutând astfel să își măsoare forțele și să se cunoască cât mai bine. Trec de la jocuri cu imagini concrete la jocuri cu simboluri (jocul de cărți), practicându-și astfel flexibilitatea mentală.

Poți adăuga un grad suplimentar de dificultate prin presiunea timpului, copiii fiind nevoiți să ofere un răspuns rapid. Ei încep să ia în considerație mai mult reacțiile emoționale ale celorlalți în timpul jocului pentru a-și construi strategii noi, dar au nevoie să fie mereu orientați către scopul de a-și antrena unele abilități și nu a câștiga în detrimentul celuilalt. Autocontrolul reacțiilor sociale se manifestă și atunci când sunt opriți din a râde unii de alții pentru un scop mai înalt, acela al empatiei sociale.        Învățând să cânte la un instrument muzical, copilul își practică atenția selectivă și memoria de lucru, fiind nevoit să rețină un șir lung de note muzicale. Atunci când cântă în cor, copiii sunt nevoiți să fie atenți și să asculte activ pentru a se coordona.

Pentru o bună flexibilitate mentală și memorie de lucru, copiii se pot antrena cu jocuri ce implică manipularea literelor sau a cifrelor, ca de exemplu sudoku sau litere amestecate.

 

Pentru adolescenți 

Ne așteptăm de la adolescenți să performeze asemeni unor tineri când vine vorba de a comunică eficientă, de a-și gestiona singuri cerințele școlare și extracuriculare și să îndeplinească sarcini tot mai mentale și abstracte. Însă realitatea este că adolescenții nu și-au dezvoltat complet funcțiile executorii în ciuda responsabilităților pe care le au.

Ei încă au nevoie să fie sprijiniți în a-și seta un scop ce poate fi îndeplinit, în a-și identifica resursele interioare și exterioare pe care au nevoie să le mobilizeze, dar și să fie monitorizați în urmărirea acestui scop.

Este o perioadă foarte sensibilă pentru pentru credințele pe care și le formează despre propria persoană în raport cu reușita sau eșecul. Acum se poate instaura credințe că “Eu nu am să reușesc niciodată”, “Eu nu sunt bun la așa ceva”, “Nici nu are sens să încerc, este în zadar.” Idei ce îl vor conduce treptat către o mentalitate fixă.

Ajută-l să își dezvolte un plan, să anticipeze probleme, momente de motivație scăzută, dificultăți și să se gândească în avans la soluții.

Asigură-te că planul este mai mult al lui decât al tău.

Ajută-l să se înțeleagă mai bine și să își cunoască slăbiciunile, dar și punctele forte, momentele de vulnerabilitate ce îl vor distrage de la propriul plan.

Arată-i că îți pasă de planul lui și întreabă-l frecvent despre pașii pe care i-a mai făcut în acea direcție.

Învață-l să se auto-monitorizeze și să devină treptat tot mai autonom.

 

De cele mai multe ori ne lăsăm înșelați de avântul intelectual pe care un copil îl poate avea și credem că dacă poate înțelege ceea ce îi cerem este capabil și să o facă. Uităm însă că este o diferență foarte mare între a înțelege și a putea să se se controleze, coordoneze să anticipeze sau să decidă ce este mai bine pentru un anumit moment. Funcțiile lui executive se maturizează mai greu decât se dezvoltă inteligența. Așa cum investește ore întregi în fiecare zi antrenând abilități matematice, verbal-lingvistice sau muzicale, tot la fel este nevoie să își antreneze funcțiile executive în fiecare zi.

LASĂ UN COMENTARIU

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proiect dezvoltat de End Soft Design