Despre noi

Despre noi

Suntem noi, Echipa EKA, formată din specialiști în educație, profesori de limba engleză sau psihologi, având în comun pasiunea pentru procesul învățării. Privim copilul ca un întreg și ne punem constant întrebări despre el și modul în care poate învăța cât mai eficient. Ne învârtim în jurul acestor întrebări, până ce iese la lumină răspunsul cel mai potrivit pentru fiecare copil în parte. În cadrul unor întâlniri formale sau informale, în cadrul întâlnirilor cu părinții sau în repetatele interacțiuni cu copilul, acumulăm informații valoroase despre comportamente, atenție și concentrare, înțelegere și gândire. Informații pe care, ne dorim să le oferim mai departe părinților ce sprijină cu implicare procesul educațional al copiiilor lor.

Noi știm că de fiecare dată când copilul se deschide pentru a învăța, într-un anumit spațiu, el pune acolo o bucățică din sufletul său. Iar rolul nostru, indiferent cine suntem, este să avem grijă de acea bucățică, în ea fiind: vise, speranțe, curaj, încredere, exprimare de sine.

Suntem responsabili pentru cum însoțim copilul în învățare.

LASĂ UN COMENTARIU

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proiect dezvoltat de End Soft Design