Cum să aduci învățarea la tine acasă și în alte medii?

[:ro]

Procesul de învățare are mult mai multe beneficii atunci când se întâmplă contextual, când este conectat cu viața de zi cu zi, dar și când profităm de ritualuri zilnice pentru a extinde cunoașterea.

În ceea ce privește bebelușul, acest lucru se întâmplă spontan, el învață despre corpul său în timp ce îl dăm cu cremă sau învață să ceară ceva în timp ce îl hrănim. Dar mulți părinți ajung în punctul în care rapiditatea cu care copiii lor absorb informații și nevoia tot mai mare de explorare îi face să se simtă depășiți de situație. Teama de a nu-i oferi copilului stimulare pe masură și nevoia ca altcineva, un specialist, să  preia acest lucru atât de valoros, procesul de învățare, le ridică părinților multe semne de întrebare.

E drept că ne dorim cu toții copii sociabili, deschiși către lume și adaptați, de aici necesitatea de a-i conduce către exteriorul casei. Dar ne dorim și copii echilibrați, cu un atașament sănătos și o înțelegere a propriilor emoții și pentru aceste lucruri ei au nevoie de părinte, de ceea ce se întâmplă în interiorul casei. Cu puțină creativitate, spontaneitate și spirit ludic, putem aduce experiențe valoroase de învățare la noi acasă.

Un prim avantaj pe care îl avem în această situație reprezintă spațiul familiar copilului, un spațiu cucerit. În interiorul acestui spațiu putem avea impresia uneori că nu deținem controlul, nu putem să-i orientam atenția catre ceva anume sau multitudinea de jucării îl distrage mereu. Ei bine, atunci când vorbim despre învățare acasă, controlul nu își are locul. Copilul își va extrage, ca și informație,  dintr-un anumit moment, nu ceea ce eu îmi doresc, ci ceea ce el are cu adevărat nevoie. Ceea ce eu pot controla într-o oarecare măsură este cadrul sau contextul.

Uneori contextul este unul spontan, se aude muzica, observ mișcările ritmate ale copilului și îl provoc la mișcări noi pe care el le repetă cu stângăcie, adăugând uneori cuvinte noi într-o altă limbă pentru muzică sau dans.  Sau copilul ia o lingură în mână cu care începe să bată în calorifer și în loc să îl opresc, iau și eu o lingură cu care produc un sunet diferit. În final îi pot spune că facem MUZICĂ împreună. Dacă rămân deschis la învățarea contextuală, momentele spontane se arată, iar copilul va beneficia din plin de ele.

Dar ce se întâmplă în cazul contextelor create? De exemplu, atunci când îmi propun un moment de joc de sortare. În primul rând mă asigur că și copilul are dispoziția necesară pentru a se concentra. Apoi observ ce l-ar putea distrage de la acest joc (surioara care se joacă în altă cameră, sunetul mașinii de spălat, cutiile pline cu jucării din camera lui). În funcție de capacitatea sa de concentrare, mă asigur că sunt cât mai puțini factori care să-i distragă atenția. Apoi îi prezint jocul ca pe un element surpriză (îl ascund sub pătură, aprind o lanternă și o îndrept către el, îl scap din greșeală și toate piesele se împrăștie) astfel încât copilul să-l dorească și să-l descopere.

Rămân atent la feedback-ul copilului și nu merg mai departe dacă dă semne că nu își dorește. Mă asigur mereu că îi ofer spațiul necesar, astfel încât el singur să se îndrepte către acest joc. Apoi, când copilul a început să îl exploreze, nu intervin imediat pentru a-l face corect. Nu îi prezint eu regulile jocului, ci îl las pe el să le descopere, asta îi va aduce mai multă satisfacție. Atunci când ceva îl interesează  din interiorul casei, dar poate reprezenta un pericol, în loc să caut modalități de a-i distrage atenția de la acel lucru, mai bine caut variante de a-i permite  să exploreze acel spațiu în siguranță. Și astfel casa va deveni mereu un laborator de învățare.

Însă elemente ca socializarea sau adaptarea la mediu au nevoie de spații noi și persoane variate. Pentru a extinde contextele de acasă (o grădină de jucărie), el va merge în natură pentru a interacționa cu copaci și flori. Pentru a fi cât mai conștient de mediul în care trăiește, putem crea contexte de învățare mergând cu metroul sau vizitând un adăpost de animale, ascultând fântânile arteziene sau un pârâu de munte. Cu cât contextele sunt mai variate profitând de moment pentru a extinde sau a fixa anumite concepte, cu atât vocabularul copilului va fi mai dezvoltat.

Copilul mai are nevoie și să împărtășească ceea ce a învățat cu cei de vârsta lui și aici apare utilitatea grupurilor de joacă, în care copiii sunt expuși la situații noi. Chiar dacă la început ei par să nu interacționeze unul cu celălalt sau să se influențeze reciproc, conștientizarea copiilor de vârsta sa și acceptarea reacțiilor diverse, va crea un context bogat de învățare socială ce mai târziu se poate transforma în conștientizare socială.

Dincolo de învățarea individuală, mai importante pentru copii sunt relațiile și interacțiunile cu oamenii. Acestea reprezintă cu adevărat terenul pentru lărgirea oportunităților în ceea ce privește memoria și învățarea.[:]

About Author

Related posts