Am mai definit conceptul de bilingvism și în alte articole. Dar caracteristica cea mai importantă este dată de procentul în care un copil este expus și este nevoit să folosească ambele limbi. El are șanse să devină bilingv doar atunci când ambele limbi la care este expus sunt prezentate în mod egal, în medii și situații diferite.

Am întâlnit părinți care și-au creat o strategie clară: fiecare dintre ei va vorbi cu copilul într-o altă limbă. De cele mai multe ori mama va vorbi limba pe care o consideră maternă, dar și pentru că diversitatea vocabularului de care are nevoie pentru o comunicare emoțională cât mai directă îi cere asta. În timp ce tatăl va vorbi limba străină. Asta dacă nu cumva avem de a face cu o familie mixtă, unde lucrurile vor curge natural.

Însă copilul are nevoie să audă ambele limbi în mod egal în medii diferite. Dacă va folosi ce-a de-a două limbă doar în interacțiunea cu unul dintre părinți, de exemplu tatăl, și nu în contexte de joacă cu alți copii, în afara familiei, șansele să o deprindă natural și ușor, scad. Pe de altă parte părinții sunt foarte motivați să experimenteze cu copiii lor învățându-i tot felul de lucurui (limbi străine) atunci când ei sunt mici și au o reacție imediată, dar pe măsură ce interacțiunea cu copilul crește în complexitate, nevoia de a se face înțeleși primează și de cele mai multe ori, treptat, se renunță la cea de-a două limbă. Pe măsură ce familia se fixează pe o singură limbă, copilul nu va mai găsi sensul în a folosi cea de-a două limbă. Asta și pentru că în familie copilul va căuta mai mult conexiunea decât cuvintele sofisticate.

 

În acest caz este nevoie să cauți și alte surse de expunere sau să creezi și alte contexte pentru copilul tău unde să fie nevoit să își folosească a două limbă: grădinița bilingvă, un grup de copii bilingvi, alte rude cu care să vorbească, cărți sau filme în altă limbă.

Îți amintesc că a fi bilingv implică să începi să gândești chiar în ambele limbi și nu doar să redai un set de cuvinte pe care le cunoști din cea de-a doua limbă. A crește un copil bilingv devine astfel un stil de viață care poate să te conducă către o mai mare diversitate culturală și socială în viață de zi cu zi.

O problemă ce se poate naște din strategii rigide, ca de exemplu vorbim o anumită limbă într-o zi și o altă limbă în ziua următoare, face ca situația să își piardă din naturalețe. Dacă copilul simte presiunea unei astfel de reguli, el va opune rezistență și va dezvolta astfel o atitudine negativă față de limbă în sine. Același lucru se poate întâmpla și un urma regulii: mama vorbește doar o limbă iar tatăl o altă limbă cu copilul. Acesta primește lucruri diferite de la ambii părinți, dar are nevoie de ambele conexiuni, cu mama sau cu tata în egală măsură. Dacă comunicarea este definită de o regulă rigidă, se poate să nu se simtă pe deplin în contact cu unul dintre părinți. De asemenea, această situație poate duce la excluderea unui părinte atunci când el nu înțelege limba vorbită de celălalt părinte cu copilul său. Dacă tatăl cunoaște limba turcă, dar mama nu înțelege nimic, copilul va percepe situația în care sunt cu toții ca pe o situație de excludere a mamei.

Dacă îți dorești un copil bilingv, asigură-te că îi creezi mediul necesar, creează o familie bilingva, în care ambii părinți pot comunica în ambele limbi, citiți povești sau urmăriți filme în ambele limbi, creați contexte de joacă sau activități naturale în care folosiți alternativ ambele limbi și cel mai important, găsiți și în afară familiei medii sociale specifice ambelor limbi. Dacă partenerul tău cunoaște o limbă pe care nu o cunoști încă, este o ocazie nemaipomenită să o înveți împreună cu copilul tău. Nu îți face din creșterea propriului copilului un obiectiv personal. Ci stabilește-ți obiective personale care să contribuie la un mediu cât mai bogat educațional pentru copilul tău. Astfel, contextul de învățare va fi unul natural.

About Author

Related posts