Cum modifică tehnologia comportamentul copiilor noştri? Un expert mondial de top ne răspunde

Autor: Ilinca Stroe

 

Tătici moderni, pregătiţi-vă să întâlniţi o doamnă extraordinară! Ea are recomandări practice şi deştepte despre ce să faceţi astfel încât copiii voştri să beneficieze de tehnologie (telefoane mobile, tablete, televizor) fără a deveni dependenţi de ea.

 

Dr. Mary Aiken este din Irlanda şi a fost primul psiholog care a detaliat, în teza ei de doctorat, ideea că utilizarea tehnologiei determină modificarea comportamentului uman. Originalitatea acestei abordări rezona cu apariţia, în anii ’90, a unei noi ramuri a psihologiei: cyberpsychology (psihologie cibernetică).

 

Astăzi, Dr. Mary Aiken este cel mai reputat cyberpsiholog din lume. Profesor la Catedra de Drept şi Criminologie a Universităţii East London, ea a condus Centrul de Cercetări în Cyberpsihologie al Royal College of Surgeons din Dublin (Irlanda) şi a colaborat cu Europol, Interpol, FBI şi Casa Albă pe proiecte de combatere a infracţionalităţii cibernetice. Munca ei a inspirat realizarea serialului „CSI: Cyber”, iar impactul cercetărilor ei i-a asigurat în 2016 un loc printre cele mai influente 50 de femei-lider din Europa în domeniul tehnologiei.

 

Întâlnirea cu o specialistă de asemenea anvergură este, deci, de neratat. Ea va avea loc sâmbătă 12 octombrie, la Universitatea Politehnică Bucureşti, în cadrul conferinţei intitulate „Efectul Cyber”. La eveniment, Dr. Mary Aiken va susţine o prelegere de o oră şi jumătate despre influenţa tehnologiei asupra dezvoltării copiilor, iar apoi va răspunde întrebărilor voastre, timp de o oră.

 

Până atunci, iată puţin „food for thought” din mesajul pe care Dr. Aiken vrea să îl transmită părinţilor ce au de crescut copii în era tehnologiei:

 

– „Ne comportăm diferit atunci când interacţionăm cu tehnologia, faţă de atunci când ne aflăm faţă în faţă, în lumea reală.”

– „Când îţi verifici mobilul sau petreci timp pe net, te afli efectiv în alt mediu. Te-ai dus altundeva. În termenii lumii reale, nu eşti prezent. […] Spaţiul virtual este un loc diferit.”

– „Ceea ce se întâmplă în lumea virtuală afectează lumea reală, şi viceversa.”

– „Internetul le-a deschis lumea copiilor noştri, dar dă şi lumii acces la ei.”

– „Din ce în ce mai mulţi tineri sunt tentaţi să acceseze Deep Web [Internetul invizibil sau ascuns], mânaţi de o combinaţie de curiozitate şi o poftă adolescentină de expunere la risc.”

– „Părinţii n-ar trebui să fie ultimii care află că copilul lor este hărţuit în mediul online [cyberbullying].”

– „Trăim cel mai mare experiment social nereglementat din istorie – o generaţie de tineri care au fost expuşi masiv la conţinut online. Ce se va întâmpla cu această generaţie, în timp?”

– „Familiarizarea cu noţiunile de bază ale cyberpsihologiei te va ajuta să răspunzi la întrebări pe care eu le aud toată ziua […]:

La ce vârstă poate copilul meu să înceapă să se uite la ecrane digitale?

E ok ca un bebeluş să se joace cu un iPad?

Există o legătură între jocurile online şi ADHD [tulburarea de deficit de atenţie] la băieţi?

Să îi permit copilului meu adolescent să petreacă ore întregi în baie cu smartphone-ul?

Tehnologia contribuie la izolarea socială?”

 

– „De la ce vârstă să îmi expun copilul la timp de ecran? […] Mai important e de la ce vârstă îţi expui copilul la timpul tău de ecran.”

– „În medie, un adult se uită […] la telefonul lui mobil de 200 de ori pe zi. Iar dacă eşti părinte […] asta înseamnă 200 de ori când nu te-ai uitat la copilul tău.”

– „Din punctul de vedere al formării unei legături şi al dezvoltării, copiii au nevoie […] de privit ochi în ochi.”

– „Când vedem […] un grup de copii aliniaţi uitându-se toţi solemn la dispozitivele lor electronice, întrebarea reală este de unde au învăţat să facă aşa.”

– „Copiii trebuie monitorizaţi […] iar părinţii au dreptul de a-şi monitoriza copiii.”

– „Iar părinţilor le spun: vă rog, implicaţi-vă!”

 

Ca să vă echipaţi bine-bine cu un set întreg de modalităţi practice de a vă feri copiii de dependenţă şi de pericolele care îi pot pândi în mediul online, citiţi bestsellerul lui Mary Aiken, The Cyber Effect: A Pioneering Cyberpsychologist Explains How Human Behavior Changes Online” (John Murray Press, 2016). Este, conform recenziilor, un volum fascinant care “ne instruieşte cu calm cum să ne menţinem copiii protejaţi şi sănătoşi în viaţa lor digitală”. Versiunea în română a cărţii, intitulată THE CYBER EFFECT. Psihologia comportamentului uman în mediul online” (Editura Niculescu, 2019), poate fi achiziţionată la conferinţă.

 

Conferinţa „The Cyber Effect”, co-organizată de English Kids Academy, International House Bucharest şi Editura NICULESCU, va avea loc pe data de 12 octombrie, între orele 8:30 şi 14:00, în Aula Magna a Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti.

Principalul speaker al conferinței este Dr Mary Aiken, profesor la Universitatea East London, consilier la Centrul pentru Infracţiuni Cibernetice al Europol, care desfăşoară cercetări şi traininguri cu numeroase agenţii internaţionale, de la INTERPOL la FBI şi Casa Albă.

Achiziţionarea unui bilet include şi un exemplar din cartea Dr. Aiken, „The Cyber Effect”, volum care „ne instruieşte cum să ne menţinem copiii sănătoşi şi protejaţi în viaţa lor digitală”.

Aflaţi mai multe accesând https://www.facebook.com/events/513990209407031/.

 

Surse:

<http://www.maryaiken.com>

<https://www.youtube.com/watch?v=z_578GihaQY>

<http://downloads.bbc.co.uk/radio2/shows/radio2-arts-show/cybereffect.pdf>

<https://de-de.facebook.com/rtetoday/videos/dr-mary-aiken/1825651387446709/>

About Author

Related posts