Hold my hand and make it happen

Copilul meu lovește. 5 idei pentru a gestiona cât mai bine situația

 

În pofida așteptărilor noastre, copiii nu se nasc cu comportamentele sociale învățate. Iar a-i comunica ceea ce e bine sau nu de cele mai multe ori nu este de ajuns. Socializarea este un proces de durată, ce începe încă de la naștere și uneori durează toată viața.

 

Dacă ai un copil mic, preșcolar, cu siguranță te-ai lovit de această problemă: agresivitatea fizică (lovit, împins, mușcat, tras de păr). Și dacă nu este copilul tău cel care lovește, este posibil să fi fost în rolul de victimă. Întâlnesc des două atitudini ale părinților cu privire la aceste comportamente: “Nu este voie să lovești copiii, îi doare! Dacă mai faci asta, plecăm acasă.“ sau “E în regulă să își măsoare puterile între ei, toți copiii mai lovesc la vârstă aceasta”. Dacă ești un părinte echilibrat, cel puțin una dintre aceste variante te irită foarte mult atunci când te afli prin preajmă.

 

Iată ce stă în spatele comportamentelor agresive la copiii mici:

Contrar miturilor, acești copii nu sunt neapărat agresați acasă. Copiii nu lovesc mai mult nici pentru că urmăresc desene animate agresive. Dar dacă stau o perioadă lungă de timp cu ochișorii în ecrane, șansele să devină agitați după cresc, lucru pe care cei mai mulți părinți l-au observat singuri.

 

  • Atunci când un copil lovește, ne transmite faptul că percepe ceva frustrant, în exterior sau în interior, ori trăiește emoții de intensitate mare, putând fi chiar și entuziasm. Ceea ce înseamnă că sistemul său nevros a fost suprastimulat. O multitudine de stimuli ce necesită o reacție imediată din partea sa. De exemplu, dacă merg cu cel mic la o zi de naștere, s-ar putea ca ceea ce eu numesc distracție, pentru el să fie prea mult.

 

  • Copilul mic are un autocontrol foarte slab (lucru ce se întâlnește uneori și la adulți) iar filtrul care selectează comportamentele acceptate sau nu social nu funcționează încă la capacitatea sa maximă. El știe ce este potrivit sau nu pentru mediul respectiv, dar e drum lung de parcurs de la creieraș la mânuța care pare să se miște singură.

 

  • O altă sursă de agresivitate poate fi substimularea. Atunci când copilul are nevoie de mai multă acțiune în jur, reacții emoționale puternice sau mai mult zgomot. În funcție de temperamentul nostru, căutăm mai multă sau mai puțină stimulare și dacă ea nu există, o provocăm. Sunt copiii care lovesc pentru a-l vedea pe celălalt cum plânge. Empatia este încă la cote mici și între această emoție atât de sofisticată și o nevoie aproape fiziologică, ce crezi că va avea câștig de cauză? Fac asta din curiozitate sau din dorință de a manifestă control asupra emoțiilor unei alte persoane, alta decât mama.

 

  • Dacă episodul se repetă lovind același copil de mai multe ori, iar adulții din jur nu reacționează prompt, se construiește o dinamică de agresor-victimă pe care și-o întrețin reciproc. Aici intervenția unui adult este esențială.

În toate aceste situații, e timpul să ne oprim din analize psihologice, să ne ducem pe terenul de joacă și să sprijinim construirea unor abilități sociale adaptate. Este aproape imposibil să găsești într-o carte intervenția perfectă pentru copilul tău care lovește sau este lovit. Însă poți avea acces la un întreg experiment social chiar acolo, în mijlocul copiilor.

 

 Iată câteva sugestii care ți-ar fi de folos:

  1. Încearcă pe cât posibil să anticipezi situațiile frustrante sau substimulative ce pot apărea. Pregătește-l și pe cel mic povestindu-i și învățându-l și pe el un lucru atât de valoros: anticiparea.

De exemplu, vom merge acum la acel loc de joacă în care sunt mulți copii. Este posibil să își dorească și ei mașinuțele tale și chiar să nu ți le ceară, ci să le smulgă, pentru că nu își găsesc repede cuvintele.

 

  1. Pregătește împreună cu copilul tău gesturi sau cuvinte care să îl ajute să facă față frustrării.

De exemplu: “Ce vrei să le spui atunci când se apropie de tine? Nu sunt pregătit!“

Sau, dacă nu vorbește încă, practicați un gest sugestiv.

 

  1. Folosește mediul social ca și oportunitate de învățare și oferă-i copilului toate șansele pentru a reuși.

De exemplu: “Observ că nu ești încă pregătit să te joci cu ceilalți într-un mod plăcut pentru toată lumea. Am să stau lângă tine să te ajut.“ sau “Cred că ai pierdut controlul asupra mânuțelor tale. Vrei să stai puțin de vorbă cu ele și să le amintești că rolul lor este să apuce, să care… (timp în care masezi mâinile și îl ajuți pe copil să se calmeze)… și nu să lovească în ceilalți?”.

Dialoghează și joacă-te în același timp și cu ceilalți copii, pentru a-i oferi un model sănătos.

 

  1. Fă-l atent la nevoile celorlalți, dar și la nevoile lui în același timp.

De exemplu: “Observ că vrei să te joci cu Alex, dar nu știu dacă lui Alex îi place jocul acesta. Ia privește, lui îi       plac mașinuțele… Ce bucuros este acum că mașinuțele lui merg în siguranță…”.

 

  1. Retrage-te lent atunci când copilul tău a căpătat puțină autonomie. Uneori, tot acest proces înseamnă să îți petreci câteva ieșiri în parc doar gestionând comportamentul copilului tău. Pe termen lung, acest lucru îți va economisi timp prețios atunci când el va face față singur conflictelor la locul de joacă.

 

Nu aștepta ca punctul de pornire pentru învățarea comportamentelor sociale să fie grădinița. Poate fi prea târziu. Folosește-te de fiecare context pentru învățare, și indiferent cât de provocator a fost, pe termen lung va reprezenta un succes.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proiect dezvoltat de End Soft Design