Care este primul gând care îți vine în minte atunci când copilul tău se plânge că s-a plictisit? Pentru unii părinți este un semnal de alarmă: “Poate că ar trebui să îi dau ceva de făcut, poate că pierde timpul sau nu este interesat de ceea ce face.” Cu alte cuvinte, tendința este să ne uităm în afara copilului pentru a găsi o cauză și o soluție la problema “plictiseală”. Însă o resursă foarte importantă este chiar în interiorul său: capacitatea sa de a gestiona starea de plictiseală, în termeni mai academici, o stare de sub-stimulare cognitivă. Și atunci vine întrebarea: “Ar trebui să elimin situația plictisitoare sau să îl învăț pe copil să se adapteze la ea?” Nu există un răspuns unic, ci, ca în fiecare aspect al creșterii unui copil, este vorba de un echilibru.

Copiii se plâng des că se plictisesc la școală, în timp ce profesorii afirmă că nu sunt atenți și astfel se pasează responsabilitatea de la “vreau ore mai atractive” la “vreau să fii mai atent!”. Atunci când copilul se plictisește, mintea lui începe să zboare în direcții neașteptate, ceea ce este de cele mai multe ori considerată lipsă de atenție. Fiecare copil are un nivel optim de stimulare cognitivă și fizică la care răspunde cu implicare și în care are loc învățarea. Atunci când ceea ce se întâmplă în jur se află sub nivelul său optim, se instalează plictiseală și pot apărea tot felul de comportamente mai mult sau mai puțin dorite.

Însă acest nivel optim de stimulare pe care copilul îl poate avea încă de la naștere este mult influențat și de mediu: Este implicat constant în activități sau are momente în care trebuie să își facă singur de lucru? Este mai mult conectat la viteza lumii virtuale (incluzând orice tip de ecran) sau la ritmul lent al realității fizice? Este mai mult în contact cu procesele sale interioare (emoții, simțuri, gânduri) sau cu cerințele celorlalți? Iar aceștia sunt doar câțiva dintre factorii ce pot influența cât de repede își poate pierde interesul față de o activitate copilul tău.

Cel mai mare dușman al plictiselii este noutatea, atunci când atenția este captată de un element nou și menținută o perioadă mai lungă de timp. Este totuși nerealist să te bazezi pe faptul că cineva îi va furniza continuu noutate copilului tău. Și atunci ceea ce îți rămâne de făcut este să îl ajuți să facă față frustrării de a nu avea ceva distractiv în fiecare moment (mai exact să fie ok și cu sarcini rutiniere sau plictisitoare dar care pot duce către un scop). Acesta este principalul motiv pentru care majoritatea copiilor renunță la o activitate sportivă sau extrașcolară atunci când munca începe să devină “serioasă” și dispare senzația de plăcere imediată. Dacă îl ajuți să facă față plictiselii îi vei oferi capacitatea de a avea răbdare și de a nu căuta stimulare imediată pentru a umple golul creat de plictiseală. Pentru că le este incomod și frustrant să nu găsească nimic interesant în jur, copiii au tendința de a se agita consumându-și astfel energia fără nici un scop.

Imaginează-ți un școlar pentru care ora de mate nu este cea mai atractivă, pentru că nu înțelege sau pentru că pur și simplu nu îi place. În loc să se piardă în tot felul de comportamente agitate consumându-și energia fără sens în timpul orei de mate, el ar putea să facă față optim acelei ore nestimulative pentru a-și orienta apoi toată atenția către cursul de tenis unde va face mai târziu performanță. Este foarte asemănător cu un comportament pe care posibil să îl manifești și tu: în momentul în care îți aștepți copilul să iasă de la un curs, în loc să navighezi fără sens pe facebook ca o modalitate de a depăși plictiseală de moment, îți poți oferi un moment de pauză mentală care să ducă la mai multă energie atunci când vă veți juca împreună afară. Sunt cam nesuferite analogiile acestea, știu, însă copiii învață prin exemplu.

Ce e de făcut?

  1. Dacă îl auzi pe copilul tău spunând “Ma plictisesc!”, în loc să cauți pentru el soluții sau să îl întrebi “Ce ți-ar plăcea să faci acum?”, puteți explora starea din acel moment. Cum se simte în corp acea stare? Cum arată plictiseala? Cu ce seamănă? Cum ar fi să urmărească cu atenție plictiseala prin tot corpul?
  2. Implicați-vă împreună în activități simple și rutiniere, ajută-l să își încetinească ritmul și să fie atent la ce se întâmplă în mintea sa.
  3. Atunci când lucrează la o materie care nu îi place nu îl încuraja să termine cât mai repede pentru a scăpa ci stabiliți împreună un timp pe care îl va dedică 100% acelui subiect indiferent de rezultatul obținut.
  4. Oferă-i spațiu în programul său în care să nu aibă nimic organizat și pe care va trebui să și-l umple singur fără să apeleze la ecrane.
  5. Ajută-l pe copilul tău să își ia pauze de la stimulare și să se bucure de așa-numitul “visat cu ochii deschisi”.

Copiii au nevoie să piardă vremea, nefăcând nimic

Căutând mereu metode de a scăpa de plictiseală, nu luăm în calcul și beneficiul său, acela de a activa o rețea neurală cu un potențial creativ mai mare. Atunci când creierul nu are nici un task de îndeplinit, dar nici nu este stimulat pasiv de vizionarea unui film, se odihnește sau copilul visează cu ochii deschiși poate face conexiuni neașteptate ce pot duce la ceva original. Dacă îl implici permanent pe copil în activități crezând că astfel îi vei crește performanța școlară, s-ar putea să trăiești o iluzie. De fapt îi reduci șansele copilului de a stă în contact cu potențialul său creativ.

Pentru orice fel de performanță, fie ea cognitivă sau fizică, raportul dintre antrenament / exercițiu și repaos / pauză este esențial și trebuie să fie echilibrat. De multe ori copiii își iau spontan astfel de pauze dar ele sunt asociate des cu “doarme pe el”, “visează”, “e în altă lume”, “ își pierde atenția”, “se plictisește repede”.

Te invit să reflectezi înainte de a accepta aceste etichete pentru copilul tău și să îl ajuți să își facă din plictiseală un prieten.

About Author

Related posts