Atunci când face primele descoperiri ale obiectelor din jur, copilul le vede mișcându-se în față, însoțite de vocea unui adult, apoi le prinde și le gustă. Ei bine, toate aceste obiecte pot avea o poveste. Diferența dintre un carusel muzical instalat deasupra pătuțului (ce poate capta atenția copilului) și participarea dinamică a părintelui la joacă este crucială. Părintele va interacționa, va vorbi și va determina obiectul să facă anumite lucruri. Va introduce cuvinte în limbi diferite și cu ajutorul tonalității, îl va ajuta pe copil să înțeleagă ce vrea să spună din context. Iar copilul, uimit, își va dori să asculte și să vadă ce se mai întâmplă cu acest obiect. Chiar și corpul copilului mișcat ușor de către adult poate spune povești: mânuțele care se întâlnesc, piciorușele ce dansează și burtica ce se gâdilă. Acesta este un moment bun de a introduce părțile corpului în limba engleză.

Mai târziu, când copilul este expus la imagini pe cărți sau desenate pe perete, el ascultă tot ceea ce părinții îi povestesc despre acele imagini și într-un final le va recunoaște, se va bucura și va aștepta nerăbdător povestea lor. Iar în mintea copilului se va face legătura dintre imagini, cuvinte (în diferite limbi) și gesturile aferente. Imaginile sunt cuprinse apoi în cărți pe care copilul le poate manipula și observa.

Dar uneori, cărțile vor servi și pentru a asculta o poveste. Expunerea copilului la cât mai multe cărți îi va dezvolta curiozitatea de a descoperi lucruri noi ascunse printre pagini. Putem alterna cărți în limba română și in limba engleză și la un moment dat îl putem pune să aleagă. Iar mai târziu se va întâlni cu furnicuțele negre organizate sub formă de scris și va întelege că un sunet poate fi reprezentat și prin cuvânt scris. Și astfel cititul se va conecta în școală (sau mai devreme) cu scrisul.

Tu ce îi citești bebelușului tău astăzi?

About Author

Related posts