Autor: Alina Porumboiu

Atunci când era mic copilul tău punea întrebări, era curios despre tot ceea ce îl înconjura, experimenta pe cont propriu și își imagina chiar că este un om de știință. Pe măsură ce a crescut pare că acest rol ce în trecut îl fascina, și-a pierdut din strălucire. Acum preferă să beneficieze direct de pe urma invențiilor oamenilor de știință (tabletă, telefon, laptop) fără a-și mai pune întrebări referitor la cum funcționează. Unde a dispărut toată curiozitatea și pasiunea copilului tău? Pare să știe mai multe și să îl intereseze mai puțin. Dacă nu te numeri printre acești părinți, ori ai făcut ceva secret ori ești pur și simplu norocos.

Pe măsură ce devine tot mai complicată, știința este percepută ca acel domeniu în care “altii mai inteligenți au găsit deja raspunsuri”, de ce aș mai pierde timpul să o iau pe urmele lor când aș putea să beneficiez pur și simplu de rezultatele la care ei au ajuns. Rolul experimentelor științifice nu este mereu acela de a creea ceva nou ci de a antrena o anumită parte a minții copilului care se va transforma în timp în gândire critică. Nu, nu va începe să critice pe toată lumea din jurul său, ci să pună sub semnul întrebării idei, concepte, credințe, să se îndoiască de ceea ce este spus și să rămână mereu în căutarea unui alt adevăr. Aici vei avea tu mai mult de tras pentru că va învăța să te combată chiar și pe tine. Gândirea critică îl va ajută mai târziu să ia decizii înțelepte, să se desprindă de inerția generală și chiar să devină o persoană autonomă în gândire.

Cât de departe am ajuns pornind de la un simplu experiment. Dar să revenim la realitatea copilului tău de acum. Piaget a spus că inteligența copilului trebuie evaluată luând în calcul nivelul său de dezvoltare și cunoștințele de care dispune. Cu alte cuvinte, la întrebarea “De ce un anumit lucru funcționează într-un anumit fel?” copilul poate oferi un răspuns mai mult sau mai puțin corect din perspectiva adultului dar cât se poate de corect din perspectivă cunoștințelor de care el dispune. Iar răspunsul va evolua în timp odată cu acumularea mai multor informații și creșterea capacității de înțelegere. Dar pentru că acest lucru să se întâmple, copilul trebuie să își pună întrebări. Sunt convinsă că nu mai vrea să audă de întrebări, îi sunt adresate destule la școală. Însă nu acel tip de întrebări care nu îi stârnesc curiozitatea ci doar îi cresc nivelul de anxietate, ci întrebări care să îl intrige. “Si dacă copilul meu nu se întreabă nimic? Vrea doar să se joace pe tabletă?” Ghici cine va trebui să îl întrebe? Și după ce i-ai lansat provocarea, într-un mod în care doar tu știi să o faci, va trebui să te abții de la a-i oferi răspunsul. El va fi nevoit să îl găsească singur experimentând, căutând și fiind apoi capabil să îți explice (doar atunci vei ști că a și înțeles). Nu e mare lucru de făcut, doar să observi acele oportunități în care îi poți capta atenția cu o întrebare și dacă tot nu merge poți apela la tehnica sigură “îți dau tableta după ce găsești răspunsul, așa au făcut și antecesorii tăi, au trebuit să descopere multe lucruri pentru a se bucura în final de roadele tehnologiei”. Dar intrăm deja în condiționare și unii specialiști în educație parentală s-ar putea supăra.

A fi curios cu privire la cum funcționează lumea înconjurătoare, a compara, a pune în categorii, a căuta exemple în natură este un semn de inteligență naturalistă, după H. Gardner, iar acest set de abilități pot sprijini mai departe copilul în abordarea diferitelor materii școlare cu mai multă curiozitate și motivație.

La EKA, vara aceasta ne vom intra și noi în rolurile unor oameni de știință  și  vom exersa cum să ne adresăm întrebări inteligente în limba engleză la care să găsim răspunsuri inedite, tot în limba engleză.

Te așteptăm la și mai multă joacă și învățare, vara această la modulul intensiv When science sounds like magic.

About Author

Related posts