Bebelușul învață în interacțiune cu mediul, iar părintele construiește mediul

[:ro]

Creierul unui bebeluș se naște cu o sută de miliarde de celule nervoase, de două ori mai multe decât la adult, ceea ce permite apoi o transformare și reorganizare cerebrală majoră. Cercetările asupra dezvoltării copilului arată că orice încercare de a dezvolta inteligența copilului trebuie să înceapă până la vârsta de 3 ani.  De aceea, experiența senzorială la care bebelușul este expus în fiecare moment influențează fiecare celulă, ajutând-o să se dezvolte și să creeze conexiuni noi. Experimentarea vocii, a muzicii, a mirosului, a atingerii au un rol definitoriu în dezvoltarea bebelușului. Natura acționează asemenea unui sculptor asupra creierului omului, modelându-l și transformându-l pentru a ajunge la o formă tot mai eficientă de funcționare.  Astfel, învățarea, memoria, emoționalitatea și răspunsurile fiziologice au bazele în mica copilărie.

De aceea, este nevoie să fim cât mai conștienți de pragurile de învățare ale fiecărei vârste în parte, dar mai important este cum se produce învățarea. Și pentru ca sensibilitatea copilului la mediu este foarte crescută în această perioadă, ajungând ușor la suprastimulare, relevant este și cât timp expunerea la anumiți stimuli este benefică. A răspunde la aceste trei întrebări: “când?”, “cum?”, “cât?” poate reprezenta cheia unei educații echilibrate în viața copilului.

Prima intrebare “Cand?“ se adresează nevoii de a identifica momentul propice învățării. A acorda atenție stării interioare a bebelușului, intuind nevoile și observând fiecare “fereastră de oportunitate” care se deschide către cunoaștere, face parte dintr-un dialog permanent dintre copil și părinte. Cu alte cuvinte, totul începe din partea adultului cu a observa.

Observăm:

  1. bebelușul și momentul în care el se află;
  2. starea interioară a adultului și dispoziția de joc;
  3. mediul exterior și oportunitățile apărute.

O combinație optimă între aceste trei lucruri poate produce apoi „scântei”  importante în creierul copilului.

Ei bine, ne aflăm acum în primul pas al învățării, observația. Chiar dacă la început necesită un exercițiu conștient din partea noastră (atenția îndreptată către copil, către noi înșine și către mediul exterior), treptat va deveni un automatism. A pleca la drum cu gândul că în fața noastră se află un copil ce ne va spune mereu tot ceea ce are nevoie să învețe este deja o achiziție importantă. Observația necesită timp și concentrare, însă ne poate ajuta să câștigăm și mai mult timp calitativ cu copilul.

Ați întâlnit cu siguranță momente în care copilul trece brusc de la o stare la alta (de la bucurie la iritabilitate), ori poate ați încercat din răsputeri să îl implicați într-un joc și nimic nu funcționa, poate că ați și renunțat la jocuri statice ce necesită o atenție concentrată sau orice încercare de a-i prezenta culori, forme, sunete s-a redus la o joacă repetitivă cu o sticlă.

Sunteți primul “profesor” important al copilului dumneavoastră și de atâtea ori poate ceea ce ați trăit este neputința. Ei bine, nu ați făcut în mod obligatoriu ceva greșit, ci pur și simplu, copilul se află acum într-un alt moment de învățare decât vă așteptați dumneavoastră.

Partea frumoasă a lucrurilor este că nu există lecții împărțite pe capitole, ci totul este “despre viață”, așa că învățarea se produce contextual, cu fiecare schimbat de scutec, moment al mesei sau băiță. Toate aceste evenimente furnizează foarte multe oportunități de învățare pentru copil, iar rolul nostru este să le identificăm corect și să îmbogățim cunoașterea cu un gest, un sunet sau cu un cuvânt nou.[:]

About Author

Related posts