Atelierele pentru copii “Limba emoțiilor”

Într-o lume ideală, copiii ar avea la școală o materie despre propriile emoții, ar învăța să le identifice, să le denumească, să le exprime și să le facă loc în lume printre emoțiile celorlalți. Și-ar înțelege schimbările de dispoziție, emoțiile impulsive, teama limitativă și stresul inutil. Ar dezvolta strategii înțelepte pentru a-și împăca lumea interioară, atât de bogată, cu cerințele realității exterioare. Și cel mai important, și-ar antrena inteligența emoțională încă de mici. Această materie nu există în școală, reprezentând chiar o “limbă străină“ pentru majoritatea adulților. Și pentru că noi ne dorim să facilităm mai mult decât învățarea limbilor străine, vă propunem în cadrul Școlii EKA un opțional numit “Limba emoțiilor”.

 

În cadrul atelierului copiii:

  • se vor descoperi puțin mai mult pe ei înșiși;
  • își vor extinde vocabularul emoțiilor proprii, dar și în relația cu ceilalți;
  • vor înțelege caracteristicile emoțiilor și cum se transformă ele în comportamente;
  • își vor aduce mai aproape conceptul de empatie, devenind astfel mai responsabili în interacțiune;
  • vor dobândi câteva unelte folositoare în gestionarea emoțiilor puternice;
  • vor putea face diferența între gradele de intensitate a emoțiilor;
  • și poate chiar cel mai important, vor afla că emoțiile nu se împart în bune sau rele și dacă învățăm, cât mai devreme, că ele sunt parte din noi, ne va fi mai ușor să ne atingem obiectivele.

 

Cum îl poți invita pe copilul tău la un astfel de atelier

Inițiază un dialog despre emoțiile lui și căutați împreună exemple de situații în care s-a simțit copleșit de propriile emoții. Oferă-i exemple personale pentru a-l ajuta în acest sens. Întreabă-l ce i-ar plăcea să știe despre modul în care funcționează emoțiile sale. La ce crede că l-ar ajuta dacă s-ar înțelege mai bine pe sine?

Prezintă-i atelierul apelând la o analogie: așa cum la oră de engleză înveți cum să te exprimi și cum să comunici cu ceilalți în limba engleză, la fel poți învăța despre emoțiile tale și cum să le comunici celorlalți la cursul de “Limba emoțiilor”.

Încearcă să nu te rezumi doar la cuvântul “joacă” atunci când îi prezinți locul în care va merge, chiar dacă jocul va fi instrumentul principal în cadrul atelierului.

Atelierele sunt destinate copiilor din cadrul școlii EKA, cu vârsta între 6-8 ani (10 copii în grupă) și 8-10 ani (10 copii în grupă), reprezentând un început pentru un program surpriză pregătit să înceapă din această toamnă.

 

Calendar: 5 mai, 10:00 – 12:00 – Grupa copiilor între 6 și 8 ani

12 mai, 10:00 – 12:00 – Grupa copiilor între 8 și 10 ani

18 mai, 17:00 – 19:00 – Grupa copiilor între 8 și 10 ani

9 iunie, 10:00 – 12:00 – Grupa copiilor între 6 și 8 ani

Atelierele sunt destinate cursanților English Kids Academy, iar accesul e gratuit și se face pe baza de înscriere, până la data fiecarui atelier, prin email la adresa EnglezaCopiiTineretului@ih.ro. Numărul de locuri pentru fiecare atelier este limitat la 10 participanți, prin urmare, vă recomandăm să îi înscrieți pe cei mici cât mai din timp.

 

Atelierele sunt sustinute de Alina Oprea, psiholog si psihoterapeut.

Alina a început lucrul cu copiii din aria cea mai dificilă și dureroasă a nevoilor speciale, autismul. Antrenarea și dezvoltarea limbajului a reprezentat mereu un punct de concentrare în acest domeniu. Studiul psihologiei, formarea în psihoterapie și multe alte cursuri de pregătire i-au deschis treptat interesul către arii noi, abordând limbajul și dezvoltarea lui la bebeluși în cadrul programului de Signing. Observând ce posibilități de dezvoltare are limbajul în contact cu limbile străine și grupul, dar și cum influențează acest lucru gândirea în general, a implementat programul de engleză pentru preșcolari în cadrul EKA (la care participă copii începând de la 6 luni). În toată această perioadă a continuat să lucreze cu copiii ca psihoterapeut.

Alina scrie o serie de articole pe blogul EKA despre psihologia copilului mic și relația lui cu o limbă străină. Mai multe despre abordarea ei, în special în ceea ce privește învățarea unei limbi străine de timpuriu, aici:

https://www.englezacopii.ro/category/blog/