Regulamentul

Editia III a Concursului de Engleza FONIX 2014

1. Obiectivele competiţiei

Competiţia de limba engleză pentru şcolile bucurestene (FONIX 2014), a fost realizată pentru a promova folosirea limbii engleze de către elevi printr-o competiţie distractivă şi educativă într-un mediu informal.

Participarea este gratuită. Competiţia este finanţată exclusiv de către organizator (Asociatia EKA –

Engleza pentru liderii de maine) şi de catre sponsori. Concursul a primit aprobarea Inspectoratului Scolar Bucuresti prin semnarea Acordului de Parteneriat nr. 24886 din 17.10.2013. Prima editie a concursului Fonix s-a desfasurat in anul 2012  sub patronajul Excelentei Sale, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, dl. Martin Harris.

Organizatorii şi sponsorii vor forma un Comitet Organizator pentru a asigura buna desfăşurare şi organizare a competiţiei.

2. Conţinut şi obiective

Obiectivul concursului este de a creste motivatia elevilor pentru invatarea limbii engleze si sporirea implicarii profesorilor si parintilor acestora in procesul de invatare. De asemenea, concursul urmareste recunoasterea profesorilor de engleza si a scolilor ai caror copii obtin rezultate excelente in procesul de invatare a limbii engleze.

Exerciţiile din cadrul competiţiei constau în task-uri scrise, fiecare fiind bazat pe o temă diferită (spre exemplu geografie, istorie sau muzică). Probele scrise conţin o varietate de activităţi bazate pe vocabular, citire şi scriere. Gradul de dificultate este peste medie. In caz de egalitate de puncte la proba scrisa, organizatorul poate introduce o proba finala, de departajare, orala.

 3. Participanţii

Se pot inscrie pentru a lua parte la competiţie: elevii care se află în clasele a III-a, a IV-a, a V-a, A VI-a, a VII-a si a VIII-a, de la institutiile scolare din Bucuresti, in limita unui numar de maximum 240 copii in total.

Participarea unui candidat se va face exclusiv prin completarea formularului de inscriere disponibil pe site-ul www.englezacopii.ro/Concurs. Fiecare şcoală va numi  o persoană responsabilă pentru competiţie. Această persoană va fi persoana de contact în relaţia cu organizatorii competiţiei. Candidaţilor care au mama, tatăl, fratele sau sora implicaţi în instituţiile organizatoare,  nu le va fi permisă participarea.

Participarea in cadrul concursului implică acceptarea, din partea candidaţilor şi a familiei acestora, a condiţiilor şi regulilor competiţiei care sunt disponibile pe site-ul www.englezacopii.ro.

4. INSCRIERE SI INFORMATII

Inscrierea in competitie se va face de catre parinti sau tutori legali prin completarea formularului de inscriere pe site-ul www.englezacopii.ro. Perioada de inscriere va fi intre 10 aprilie – 12 mai 2014, inclusiv, in limita celor 240 locuri disponibile. Inscrierea se face conform principiului „primul venit-primul servit”.

Fiecare participant inscris va primi un mesaj de validare a inscrierii prin email, din partea organizatorului. Persoanele care se vor inscrie in plus fata de limita de 240 participanti sau dupa perioada stabilita, vor fi informati ca inscrierea lor nu s-a realizat si, in consecinta, nu vor participa la concurs.

Informatiile privind desfasurarea competitiei dar si regulile de inscriere pot fi accesate online pe site-ul competitiei. Regulamentul si orice alte informatii suplimentare privind diferite etape ale competitiei vor putea fi accesate permanent pe site.

Pentru intrebari privind desfasurarea competitiei, va rugam sa trimiteti un e-mail la: asistenteka@ih.ro.

5. ORGANIZAREA COMPETITIEI

Competitia presupune o singura etapa, care se va desfasura in perioada 26 – 30 mai 2014, in fiecare scoala participanta, fara a afecta programul scolar al elevilor.

Persoana responsabila de competitie din scoala se va asigura de disponibilitatea salilor si de organizarea logistica, va asigura traficul si accesul candidatilor in salile de curs.

Competitia va dura maxim 90 de minute.

Candidaţii sunt rugaţi să sosească cu 15 de minute înainte de începerea testării.

Testele vor fi notate de o Comisie de Examinare nominalizată de organizatorii competiţiei. Comisia de Examinare va fi alcătuită din profesionişti calificaţi, cu experienţă şi care sunt activi în acest sector. Hotărârile Comisiei sunt definitive atât în privinţe educaţionale cât şi organizatorice.

În cazul in care există o egalitate între cei mai buni candidaţi de la un anumit nivel, organizatorul va putea desfasura o etapa finala, orala, de departajare.

Organizatorii vor anunta clasamentul candidaţilor pe fiecare categorie şi pe şcoli in cadrul Balului Britanic, care va avea loc in perioada 10 – 20 iunie 2014, si ulterior, pe site-ul www.englezacopii.ro.

Toţi elevii premianti si profesorii acestora vor fi invitaţi formal la ceremonia de premiere din cadrul Balului Britanic.

 

6. OBSERVAŢII APLICABILE CONCURSULUI FONIX:

Odată începute testările, la ora anunţată, niciun candidat nu va mai fi admis în concurs, după cum niciunui candidat nu i se va permite să părăsească sala de concurs odată ce testarea a început.

La începutul testărilor, candidaţilor li se va da un plic sigilat ce conţine întrebările. Aceştia nu au voie să deschidă plicul decât atunci când primesc această indicaţie din partea organizatorilor.

Candidaţii îşi vor scrie detaliile personale pe fiecare foaie folosită pentru exerciţii. Informaţiile trebuie scrise lizibil, în caz contrar fiind posibil ca participantul să nu fie notat.

În timpul testului nu poate fi folosit niciun alt material în afara celor puse la dispoziţie de organizatori.

Folosirea dicţionarelor sau a altor materiale de referinţă este interzisă.

 

7. PREMII:

Toţi concurenţii la concursul de engleza FONIX, precum şi şcolile la care merg, vor primi cate o diplomă de participare.

Profesorii care au elevi premianti (locurile I-III) vor fi premiati cu un curs de metodologie în predarea limbii engleze.

Următoarele premii vor fi acordate elevilor premianti:

  • 1 sejur într-o ţară de limbă engleză pe perioada vacantei de vara, pentru câştigătorul premiului I din clasele a VII-a si a VIII-a;
  • 4 sejururi de 1 săptămâna în tabăra de vară cu profesori nativi din Romania pentru câştigătorii premiului I din clasele a III-a, a IV-a, a V-a si a VI-a;
  • 6 parole de cursuri on line standard de limba engleză pentru candidaţii clasaţi pe locurile 2 din cele 6 categorii (clasele III-VIII);
  • 6 pachete de produse (carti) pentru candidaţii clasaţi pe locurile 3 din cele 6 categorii (clasele III-VIII).

Premiile nu pot fi înlocuite cu valoarea lor în bani. Cu toate acestea, un finalist care a primit unul dintre premiile principale (tabără de vară, sejururi în străinătate) care nu poate beneficia de premiu din cauza perioadelor sau a altor motive, va primi un curs de limba engleză on line pe durata unui an academic.

In functie de resursele financiare atrase, organizatorii isi pastreaza dreptul de a modifica valoarea sau continutul premiilor. Premiile finale si castigatorii vor fi anuntati in cadru festiv, cu ocazia Balului Britanic.

 

Persoanele de contact din partea organizatorului in legatura cu organizarea concursului FONIX sunt:

–          Pentru probleme educationale: Liliana Gucianu (coordinator educational al programului) – lilianagucianu@ih.ro.

–          Pentru probleme organizatorice: Manuela Lataretu (Director Executiv al organizatiei) – manuelalataretu@ih.ro.

 

© 2010 - 2017 English Kids Academy, All rights reserved